Descriere |
|
HAVE AN APPROPIATE AND ACCURATE TALK!
Conversatia, cel putin aceea in care am avea ceva de spus, util sau mai cu miez, nu-i chiar asa, un sir de vorbe goale, desi, intre noi fie vorba, sunt destui dintre aceia care obisnuiesc sa le debiteze, mai si luandu-se-n serios. Si daca lucrurile mai stau cum mai stau in limba materna, c-o mana de dezacorduri, cu putin argou, mai treaca-mearga. Nu acelasi lucru vi-l puteti permite insa intr-o limba straina, sa zicem, de data asta, in engleza, ca tot spuneati c-o stiti. Mai intai de toate sunt circumstantele, venind la rand uzantele, politetea, regulile nescrise si cate si mai cate altele impuse de cultura si civilizatie. Si asta inca nu e totul, pentru ca, nu-i asa, engleza asta, cu care va laudati, o mai vorbesc peste Atlantic si americanii. Cum nu-s putini, si-n cazul lor e vorba de cultura si civilizatie. V-ati cam dezumflat? Nu e cazul sa intrati in panica, caci totul se invata. Chiar si aceste talking skills, si anume din cartea noastra, intitulata atat de transant.
Prezentate sub forma de dialoguri, grupate tematic acoperitor (prezentari, felicitari, circulatia cu mijloacele de transport in comun, la masa, bani si operatiuni bancare, discutii cu autoritatile, convorbiri telefonice, scrisori, intalniri, stari si sentimente, vreme, rezervari de bilete, arta, sport, literatura, cumparaturi si multe altele), cartea va prezinta peste 3 000 de structuri uzuale specifice limbii engleze colocviale, cu echivalentele lor in limba romana, insotite de informatii practice sau socio-culturale, contribuind la o mai buna intelegere a mediilor britanic si american, la dobandirea une adevarate arte a conversatiei in aceasta limba, fie aceasta una particulara sau una profesionala.
|