Cartea “Managementul Personalului” pune la dispozitia celor interesati o introducere elementara, dar temeinica, in disciplina managementului personalului si in activitatea de management al resurselor umane – ca domeniu inrudit. Beneficiarii acestei lucrari sunt cei care urmeaza cursuri organizate sau studiaza pe cont propriu pentru a obtine certificate de calificare in managementul personalului, management general si administrarea afacerilor. Cartea adopta o perspectiva larga asupra managementului personalului, acoperind atat probleme de strategie a personalului, cat si chestiuni de ordin operational. Chestiunile de teorie si practica sunt abordate pe rand, pornindu-se de la premisa ca ele se influenteaza reciproc. Cartea cuprinde si opt studii de caz care au la baza date reale, destinate sa ilustreze modul in care se pot aplica in situatii particulare teoriile–cheie si experienta practica deja acumulata.