Stire : Evocari. Tot mai citesc maiastra-ti carte
Stiri / Evocari. Tot mai citesc maiastra-ti carte Cine-l mai citeste azi pe Tudor Vianu? Numele lui aproape ca a disparut din revistele literare. Poate doar unii studenti, in ajun de examene, mai deschid vreun volum din opera lui. Si totusi acest carturar fin, cu stilul lui limpede si elegant, cu frazele insiruite logic, lipsite de neologismele de care unii critici fac abuz, merita inca interesul iubitorilor de carte.
Am deschis intamplator volumul lui de "Studii de literatura universala si comparata", iar lectura lui m-a fascinat, chiar daca uneori mai erau pomeniti Marx si Engels, asa doar ca tomul sa poata ajunge la tipar. Ma intrebam cand avusese timp acest om (ca si contemporanul sau - Calinescu) sa citeasca atatea carti?
Capitolul care mi-a cazut in mana se intitula: "Din istoria unei teme poetice: Lumea ca teatru". Aceasta comparatie, sustine Vianu, provine din antichitate. Primul care ar fi folosit-o fiind Anthistene, discipolul lui Socrate. Izvoarele scrise ale acestui subiect se gasesc in mod sigur la filozofii cinici. Lui Bion din Boristhene ii apartine acest citat: "Intocmai cum bunul actor joaca bine rolul pe care poetul i-l distribuie, omul de treaba se cuvine sa joace cu potriveala rolul rezervat lui de soarta". Cu alte cuvinte, ideea pledeaza in favoarea oranduirii sociale existente, care nu trebuie schimbata. Mai tarziu aceeasi pozitie o imbratiseaza si Epictet: "Nu uita ca esti un actor, intr-o drama aleasa de cineva mai mare decat tine. Vei juca putin, daca a ales-o scurta, mult, daca a ales-o lunga. Ti-a impartit rolul unui sarac? Joaca-l bine, cu tot farmecul lui. Ti-a cazut rolul schiopului, al magistratului, al plebeului? Aceeasi datorie. Alegerea nu e treaba ta!".
Trec multe secole in care tema lumii ca scena de teatru este uitata. Tudor Vianu arata ca ea reapare abia in secolul al XVI-lea, la apogeul Renasterii. In comedia lui Lope de Vega "Descurca-te cum poti", un taran, Celio, devine curtean. El simte ca rolul nu i se potriveste si se intoarce la vechea indeletnicire: "In teatrul astei lumi/ Am fost baiat de tara/ Lepad hainele de curte/ Masca asta n-o port bine/ De taran imi reste rolul,/ Invatat de mine-n leagan". Celio prefera viata naturala in locul celei artificiale de la curte. Este o tema intalnita in intreaga poezie pastorala a Renasterii.
Veacul de aur da insa si alta semnificatie subiectului. Rolurile jucate de oameni nu sunt datorate providentei ci lui Dumnezeu. Iata ce scrie Calderon de la Barca: "Invatati ca-ntrega viata/ E un joc privit de Domnul./ Cautati ca rolul vostru/ Sa-l jucati cum se cuvine!/ Tatal nostru cel din ceruri/ Privegheaza teatrul lumii,/ Faceti pururi fapte bune/ Si-l urmati pe autor!".
Tudor Vianu ne demonstreaza, mai departe, cum tema lumii ca teatru se uneste cu tema satirica, mai noua, in opera lui Shakespeare. El citeaza, in acest sens, monologul lui Jack Melancolicul, din comedia "Cum va place": "Da, lumea-ntreaga este doar o scena,/ Femei, barbati, isi joaca rolul lor,/ Ii vezi intrand, iesind si, cateodata,/ Mai multe roluri joaca unul singur". In continuare, marele Will atribuie fiecarei varste un rol, pentru ca finalul sa sune astfel: In actul sase/ Apare Pantalon, tarand papucii;/ E uscativ, ii trenura ochelarii/ Si punga la o parte ii atarna, / Nadragii-i sunt prea largi, balabaneste/ Picioarele-i ajunse cum e fusul/ Si barbateasca voce de-altadata/ Ca la copii e-acum pitigaiata. / Sosit-a scena ultima, finalul/ Intregii comedii, si fara ochi, / Dinti, limba, minte simturi, histrionul/ traieste-acum a doua lui pruncie".
Si Erassmus ataca aceeasi tema. La el insa nebunia dirijeaza lumea. "Ce este lumea?" - intreaba Nebunia. Raspunsul vine imediat: "o umbra trecatoare, dar noi trebuie sa jucam zilnic in comedia ei".
Daca mai tarziu, Voltaire invidiaza omul simplu, care moare fara pompa ipocrita, asemanatoare textului unei piese, adversarul sau, Rousseau, priveste teatrul lumii din unghiul acelui om simplu: "Acolo pe scena, in travestire dramatica,/ Stralucesc prelati, ministrii, cuceritori./ pentru noi, poporul netrebnic, asezat in ultimele randuri, / Trupa vana, respinsa de cei mari,/ De catre noi, de jos, piesa-i ascultalta,/ Dar noi platim necesari spectataori;/ Si farsa a fost rau jucata,/ Pentru banii nostri, ii fluieram pe-actori".
Tot Vianu observa ca s-a gasit in titlul faimosului ciclu al lui Balzac, "La commedie humaine", o parafraza la "Divina Comedie" a lui Dante. Dar nu acesta adaugase epitetul "Divina", ci, probabil, a facut-o Boccaccio, pentru a-i indica resorturile si perfectiunea atinsa de capodopera.
Si ajungem astfel la scriitorii nostri. Grigore Alexandrescu in "Meditatie" (1838) evoca tristul final al fiecaruia: "Viata e o lupta, o drama variata/ Si actu-i cel din urma, in veci e sangerat: Moartea-l incoroneaza, moartea neimpacata,/ Care in a sa cale pe nimeni n-a uitat". Iar Macedonski gaseste si el vechea metafora: "Caci fireste viata este tot ciudata comedie/ care-amesteca-mpreuna si dureri si bucurie,/ Punand lacrimi langa zambet, punand zambet langa plans".
In ce priveste Glossa eminesciana, Tudor Vianu gaseste originea ei intr-un fragment din "Cugetarile" diplomatului englez, Oxenstiern, fragment publicat chiar de autorul "Luceafarului" in Curierul de Iasi, din 1876. Diplomatul adopta punctul de vedere al spectatorului care petrece pe seama agitatiei de pe scena. Aceasta va fi si atitudinea lui Eminescu in "Glossa": "Privitor ca la teatru/ Tu in lume sa te-nchipui; "Joace unul si pe patru/ Totusi tu ghicive-i chipu-i,/ Si de plange. De se cearta,/ Tu in colt petreci in tine/ Si-ntelegi din a lor arta/ Ce e rau si ce e bine".
Mi se pare ciudat ca Tudor Vianu nu-o aminteste si pe "veselul Alecsandri". Imi fac datoria sa citez eu un faimos cuplet din nu mai putin celebra lui "Chirita": "cei multi din lume/ Fie din Londra sau din Focseni/ Fie cu stare, cu rang, cu nume;/ Joc adesea roluri de comedieni./ Cela ce striga ca tara piere,/ Pana apuca vreun ciolan,/ Si cat il roade, sta in tacere,/ Cine nu stie ca-i comedian?/ Astfel e lumea, o comedie,/ Iar noi artistii care-o giucam/ N-avem dorinta, alta mai vie,/ Decat aplauz sa meritam".
Actualitatea acestor versuri nu mi-a permis sa le las necitate.
Sursa: Cronica Romana
Toate Stirile
 |
Trimite unui prieten |